«

»

Hero sau Brave? La Ocean Lava Romania, tu decizi ce vrei să fii

În 24 iunie, stațiunea Mamaia și triatlonul românesc vor fi din nou pe harta internațională a triatlonului

Ziua de sâmbătă, 24 iunie, va fi una cu totul memorabilă. Sportivi din țară și din străinatate se vor întrece în cadrul Ocean Lava România, Mamaia, o competiție internatională pe o distanță eroică de 1,9km înot, 96 bicicletă și 21 alergare. Evenimentul face parte dintr-un program mai amplu de promovare a litoratului românesc la nivel internaţional ca staţiune turistică pentru sportivii amatori sau de performanţă.

Ocean Lava Romania face parte din seria de triatlonuri Ocean Lava Planet, un nou brand internațional de triatlon, care a luat naștere în Lanzerote în 2014, odată cu triatlonul Ocean Lava Arecife – Lanzerote. Acum a devenit un succes pe tot globul, având deja 20 de țări sub licență.

“Am decis să luăm licența Ocean Lava Planet din dorința de a crea un eveniment internațional de succes pe distanță semi lungă (half ironman) care, pe de o parte, să ne permită să ne păstrăm identitatea și cultura locală, iar pe de altă parte să îmbinăm creșterea nivelului competițional la categoria amatori, dar și să promovăm stațiunea Mamaia ca destinație turistică sportivă. De câţiva ani, am reuşit asta, staţiunea noastră fiind deja bine ancorată pe harta evenimentelor sportive de anvergură internaţională”, declară Vlad Stoica, Președinte Clubul Sportiv Smart Atletic

Ocean Lava Mamaia este parte și din circuitul pe distanță semi lungă al Federației Române de Triatlon – FRTRI Halfdistance Triathlon Series Events, alături de alte trei competiții, cea de la Mamaia fiind a doua etapă din serie.

Traseul Ocean Lava Mamaia va fi unul plat, rapid și spectaculos
Evenimentul din Mamaia va fi organizat la cele mai înalte standarde, având un traseu desosebit atât prin spectaculozitate, cât și prin faptul că este foarte rapid la probele de bicicletă și alergare.

Proba de înot va fi în Marea Neagra, cea de bicicletă în jurul lacului Siutghiol, iar alergarea pe promenadă, pe lângă briza mării, ceea ce va oferi o experiență unică participanților care se vor aventura în competiție.

Finish-ul va fi și el spectaculos, cu o zonă controlată pentru atleți unde aceștia vor avea parte un tratamentul special post-cursă: punct de alimentare bogat, zonă de lounge și loc dedicat pentru masaj și recuperare.

Kit-ul de start va fi unul complet, iar rezultatele vor fi afișate pe site în timp real, imediat ce participantul trece linia de finiș.

Hero sau Brave? Tu decizi ce vrei să fii la Ocean Lava România
Ocean Lava România, Mamaia, este mai mult decât competiție sportivă de anduranță, este locul unde visele devin realitate. Este un concurs pentru sportivi curajoși, bine pregătiți, dar și pentru cei care vor să își depășească limitele. Entuziasmul, prietenia, distracția și competitivitatea se vor împleti într-o cursă cu totul deosebită.

Participanții vor putea alege una dintre cele două distanțe denumite generic HERO și BRAVE.

HERO este proba regină a competiției și este dedicată celor foarte bine pregătiți, având următoarele distanțe: 1,9km înot, 96km bicicletă și 21km alergare.

BRAVE a fost concepută pentru cei curajoși, care vor să iși depașească limitele și presupune parcurgea a 1km înot, 64km bicicletă și 7km alergare.

Clasamentele la proba HERO se vor face în funcție de fiecare an de naștere, așadar nu vor mai exista categorii de vârstă din 5 in 5 ani. În schimb, la proba BRAVE clasamentele se vor face din 5 în 5 ani.

Înscrierile la competiție se deschid luni, 27 martie, iar locurile vor fi limitate pentru fiecare probă în parte: 200 la HERO individual + 50 la ștafetă și 150 locuri la BRAVE.

Mai multe detalii despre competiție se găsesc pe site-ul oficial: oceanlava.ro.

Ocean Lava România, Mamaia, este o competiție organizată de Clubul Sportiv Smart Atletic, cu sprijinul Primăriei Municipiului Constanța și al Federaţiei Române de
Triatlon.

Partenerii evenimentului sunt: PowerBar, TYR, Felt, Skoda și Gral Medical.