«

»

Fără Asfalt la mare – 1 iunie 2019

Fără Asfalt la mare - 1 iunie 2019

Credem că în timpul turelor susținute de înot, de pedalat sau de alergare se întâmplă ceva magic; probabil că reușim atunci să uităm de toată agitația din jur, de toată nerăbdarea sau nemulțumirea cu care ne-a obișnuit orașul și putem petrece câteva momente cu noi înșine într-o zonă de liniște. Iar dacă punem cele trei forme de mișcare împreună și le aducem într-o zonă cu peisaje frumoase, putem ajunge la stări de plutire și de bucurie, cum aveam în copilărie.

Așa ne întrecem la Fără Asfalt, iar cele 9 ediții de până acum au adus, în plus, un mare grup de prieteni care ne transformă evenimentul într-o petrecere plină de culoare.

Prin urmare, dacă faci parte din acest mare grup de prieteni care iubesc triatlonul, sau dacă vrei să-l întâlnești, te așteptăm la start, pe 1 iunie 2019, pe plaja de la Micul Golf!

Cu emoție și cu bucurie am selectat și câteva imagini din fiecare din cei 9 ani, sperăm să-ți placă!

Înscrierile se fac pe aici până pe 26 mai 2019, în limita celor 800 de locuri (triatlon + ștafetă) disponibile.