«

»

Ocean Lava Romania, 24 iunie 2017 – spectacol și adrenalină la malul mării

Sâmbătă, 24 iunie, s-a desfășurat Ocean Lava România, competiție internațională pe distanța eroică de 1,9km înot, 90 bicicletă și 21 alergare.
400 de sportivi de top din țară și de peste hotare, dar și amatori, s-au întrecut într-un concurs cu totul deosebit. Proba de înot a fost în mare, cea de bicicletă între Mamaia și Năvodari, iar alergarea pe promenadă.

Ocean Lava Romania, 24 iunie 2017 – spectacol și adrenalină la malul mării

Finish-ul a fost unul spectaculos, cu o zonă controlată pentru atleți unde aceștia au avut parte de un tratamentul special post-cursă: punct de alimentare bogat, zonă de lounge și loc dedicat pentru masaj și recuperare.

Ocean Lava România face parte din seria de triatlonuri Ocean Lava Planet, un nou brand internațional de triatlon, care a luat naștere în Lanzerote în 2014, odată cu triatlonul Ocean Lava Arrecife – Lanzerote. Acum a devenit un succes pe tot globul, având deja 20 de țări sub licență.

Cei mai curajoși dintre participanți au ales să se întreacă pe distanța BRAVE, ce a presupus parcurgea a 1km înot, 60km bicicletă și 7km alergare, iar cei foarte bine pregătiți au ales HERO, proba regină a competiției, având următoarele distanțe: 1,9km înot, 90km bicicletă și 21km alergare.

Alexandru Ion a câștigat detașat cursa BRAVE la masculin, cu timpul de 2 ore 18 minute și 36 de secunde, podiumul fiind completat de George Iulian Murar și Filip Grigorescu. Pe locurile 5 și 6 au terminat Răzvan Ene și Hunor Beres.

Ocean Lava Romania, 24 iunie 2017 – spectacol și adrenalină la malul mării

Antoanela Manac, multiplă campioană națională la triatlon și duatlon, participantă la Campionatele Mondiale și Europene de Triathlon Elite U23 a fost câștigătoarea la proba feminină BRAVE, fiind urmată pe podium de Andreea Călugăru și Ana Cazacu (Moldova).

Ocean Lava Romania, 24 iunie 2017 – spectacol și adrenalină la malul mării

Robert Budai, sportiv de performanță ce evolueză în Spania, multiplu campion pe distanțele de duatlon și Half Ironman încheie primul cursa HERO, cu timpul de 4 ore, 5 minute și 49 de secunde. Pe locul doi a terminat Alexandru Toma, calificat la Campionatul Mondial de Half Ironman, iar pe ultima treaptă a podiumului a urcat Deak Zsombor. Mihai Vigariu, ambasadorul Ocean Lava România și calificat de două ori la Campionatul Mondial de Half Ironman și Alex Ciocan termină pe 5, respectiv 6.

Ocean Lava Romania, 24 iunie 2017 – spectacol și adrenalină la malul mării

Ocean Lava Romania, 24 iunie 2017 – spectacol și adrenalină la malul mării

Aida Fabrega, top 10 feminin în Spania pe distanța semi lungă urcă pe prima treaptă a podiumului la HERO feminin, cu timpul de 4 ore, 46 de minute și 1 secundă, pe locul doi s-a clasat Ioana Molnar, calificată la Campionatul Mondial de Half Ironman și campioană pe distanțele full Ironman, iar pe trei Crina Ungureanu.

Ocean Lava Romania, 24 iunie 2017 – spectacol și adrenalină la malul mării

Tânărul constănțean, Cristian Tranulea, cel mai rapid înotător la HERO, a fost răsplătit cu premiul “Răzvan Florea”.

Podimul la HERO ștafetă a fost următorul: 1. Clubul Sportiv Euxin Constanța, 2. Plimbăreții, 3. Bobo Racing Team.

Evenimentul este parte și din circuitul pe distanță semi lungă al Federației Române de Triatlon – FRTRI Halfdistance Triathlon Series Events, alături de alte trei competiții, cea de la Mamaia fiind a doua etapă din serie.

Rezultatele oficiale sunt afisate pe site-ul oceanlava.ro/rezultate.
Fotografii de la competiție gasiți pe pagina de facebook facebook.com/oceanlavaromania.

Ocean Lava Romania, 24 iunie 2017 – spectacol și adrenalină la malul mării

Ocean Lava România, Mamaia, este o competiție organizată de Clubul Sportiv Smart Atletic, cu sprijinul Federaţiei Române de Triatlon.

Partenerii evenimentului: PowerBar, TYR, Felt, Skoda, Ciuc, Dorna, Bellotto, Trisport și Gral Medical.

Parteneri media: Virgin Radio si Adrenallina.